Fiecare fotografie ar trebui sa aiba o poveste, si desigur ca si aceasta are una. Azi imi propusesem un photosession la Moeciu. Din pacate a fost innorat si chiar au cazut cativa stropi anemici de  ploaie, asa ca m-am ales doar cu excursia, fara ca macar sa scot aparatul din rucsac. Dezamagit de vreme, la intoarcerea spre Brasov, aleg drumul catre Poiana Brasov din Rasnov, mai mult de plictiseala decat pentru a mai face poze. Abia iesiti din Rasnov spre Poiana, Simona imi zice: “Opreste si tu pe aici pe undeva si pozeaza covorul asta fain de verdeata cruda care se vede in padure”. Opresc, pun aparatul la ochi si fac o poza banala fara sa observ ce se intampla in dreapta mea. “Pozeaza lumina aia faina din dreapta, tu nu vezi?” o aud pe Simona. Normal ca nu vedeam, doar ma uitam prin vizor…Pana m-am sucit si m-am invartit, lumina s-a dus dupa un nor. Nu am plecat. Am stat si am asteptat sa reapara, timp in care am montat trepiedul, filtrul de polarizare, am incadrat si am asteptat lumina sa reapara. Mai era putin si apunea soarele, tocmai plouase si atmosfera era racoroasa si placuta. Soarele intra si iesea dintre nori, aruncand razele sale printre frunzele de un verde crud al copacilor. Asta era momentul pe care-l asteptam. Pana la urma nu conteaza nimic altceva decat momentul.