Darius – botezul

Anul trecut am fotografiat câteva botezuri și ne-am gândit că ar fi interesant să postăm ceva imagini pe blog. Am ales botezul lui Darius, pentru că în 2008 am fotografiat nunta părinților săi, adică Ana și Remus, cu care ne “amenințam” reciproc la nuntă cu deja-clasicul “ne vedem la botez”. Ne-am luat în serios și astfel ne-am revăzut cu ocazia încă unui moment fericit din viața lor.

A fost o zi de octombrie, frumoasă și caldă. Am plecat din Brașov spre Malnaș, pentru că biserica și preotul-călugăr de acolo aveau o semnificație aparte pentru Ana și Remus. Drumul este pitoresc și plimbarea până acolo a fost o plăcere. Ceremonia a fost una caldă, făcută cu har, iar micuțul Darius a primit liniștit taina botezului. A doua zi l-am regăsit fericit la băiță și îi dorim să rămână la fel de lipsit de griji toată viața.

Noi sperăm să repetăm experința la cel puțin încă două botezuri, dacă e să le dăm crezare tinerilor părinți ai lui Darius, când se laudă că-și doresc o familie mare. Să le ajute Dumnezeu!

Aceasta intrare a fost postata in Botezuri si etichetata , , , , , , , , , , . Bookmark permalink.

2 Raspunsuri la Darius – botezul

  1. Frumos surprins. Ca de obicei :)

  2. Salut! Felicitari pentru imagini si pentru efortul de a surprinde momentele folosind mult doar lumina naturala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

*

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>